Suntem convinşi că lucrarea noastră privind problematica actuală a dimensionării existenţiale a vieţii spirituale a oamenilor, pe care o considerăm ca o modalitate de abordare a unui Tratat de filosofia culturii, prezintă interes nu numai pentru cei preocupaţi de cunoaşterea demersului filosofic actual, pe marginea fenomenului cultural, în mod deosebit nu numai al culturologilor şi etnologilor, ci şi pentru studenţii de la facultăţile cu profil socio-uman ale universităţilor, mai ales, ai specializărilor cu caracter filosofic, sociologic, politologic, antropologic, de literatură, artă, arhitectură, în general al celor pentru care estetica şi filosofia culturii sau teoria civilizaţiei fac parte din curricula lor universitară. 
                                                                                                                                                          (din Prefaţă)