Ca şi în volumul precedent, şi în acest volum autorii au fost profund implicaţi în analiza fenomenelor şi proceselor care apar şi se dezvoltă sub ochii lor, adesea ele fiind trecute cu vederea de către cititori şi chiar de către unii profesionişti în domeniul economic, aceştia având nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru a le introduce în obiectul preocupărilor lor de studiu.

                                                                                                                                          (din Cuvânt-înainte)